Română – Gramatica de bază a limbii internaţionale ido

http://es.geocities.com/kanaria1973/gramaticalimbaido.html

În cele ce urmează, prezentăm un ghid practic al limbii internaţionale ido, care a fost elaborată de lingvişti şi de oameni de ştiinţă, aptă pentru a fi folosită de către cei care doresc să comunice depăşind barierele lingvistice, în cel mai lesne mod posibil.

SUMAR

  • 1- Introducere
  • 2- Gramatica de bază.

    1- INTRODUCERE

    Limba internaţională ido a fost elaborată de către lingvişti şi oameni de ştiinţă, printre care se află filozoful şi matematicianul Louis Couturat şi filologul Otto Jespersen. Este vorba despre o limbă vorbită şi scrisă. Totodată a fost folosită în mod practic în corespondenţă şi în sute de cărţi şi de reviste. A fost utilizată de asemenea în timpul liber şi la conferinţe, unde persoane din multe ţări au fost în stare să stea de vorbă despre o mare varietate de subiecte, fără a mai fi nevoie de traducători.

    Prin urmare, este vorba despre o limbă eminamente practică şi simplă. Şi totuşi, existenţa ei nu este cunoscută de toată lumea, în parte datorită scepticismului acelora cărora le este greu să creadă că există un asemenea instrument şi care au idei preconcepute despre o posibilă limbă internaţională. Însă faptul că limba internaţională ido triumfă este un omagiu adus acelora care refuză să fie disuadaţi de fraze ca „Nu va funcţiona” sau „Nu poate fi adevărat.” Obiectivul acestor pagini nu este doar acela de a arăta (în beneficiul celor deschişi la minte) că limba ido este cu totul practică, ci şi acela de a ajuta la răspândirea cunoaşterii ei.

    În micul vocabular care urmează după pagina de gramatică au fost incluse cuvintele cele mai uzuale. Prin urmare, vor fi suficiente pentru a dobîndi cunoaşterea limbii ido şi credem că vor fi de ajuns şi pentru înţelegerea majorităţii textelor, precum şi pentru a putea începe să corespondaţi în această limbă. Alte vocabulare mult mai bogate (cum este cel elaborat de DYER) sunt recomandate celor care doresc ceva mai mult decât o simplă carte de iniţiere. Aşteptăm deci ca aceste pagini sa-i satisfacă pe vorbitorii de română care doresc să înveţe o nouă limbă, cu costuri minime.

    2- GRAMATICA DE BAZĂ

    Alfabetul limbii Ido este următorul:

    a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z.
    Aşadar, conţine numai litere care se găsesc pe tastaturile din majoritatea ţărilor. Nu există litere accentuate, nici accente ortografice, de aceea textele în lima ido pot fi dactilografiate, trimise prin telex sau transferate de la un computer la altul, cu programe diferite, fără nici o dificultate.

    Pronunţie:

    Vocalele a e i o u se pronunţă ca în spaniolă sau română.

    Alăturarea a două sau mai multor vocale nu le schimbă niciodată pronunţia, după cum se întâmplă şi în alte limbi.

    În ceea ce priveşte consoanele, majoritatea lor se pronunţă ca în spaniolă, cu următoarele excepţii:

  • C se pronunţă /ts/ [= rom. ţ], ca în “Lao-Ţî” sau “musca ţe-ţe”. Astfel, CENTO (o sută) se pronunţă /TSENT/ [= ţent].
  • G se pronunţă întotdeauna uşor, ca în sp. guitarra, rom. ghindă, niciodată ca în sp. gente. GITARO (chitară) se pronunţă [= ghitaro].
  • H nu este niciodată mut, se pronunţă ca un sp. j, rom. h, foarte uşor, sau ca h englezesc din house, adică uşor aspirat, după cum se pronunţă în unele părţi din Andaluzia. HOTELO (hotel) se pronunica [hotelo], cu un h uşor aspirat.
  • J se pronunţă ca y din sp. ya, rom. iar. JORNO (= zi) se pronuncia [yorno].
  • R nu se pronunţă niciodată puternic, nici măcar la început de cuvânt, ca în spaniolă. REDA (roşu) se pronunţă [reda], cu un r uşor.
  • V se pronunţă ca litera corespunzătoare din spaniola veche, ca v din fr. vous, rom., it. voi, ca o fricativă sonoră, pereche pentru fricativa surdă f: VIDAR (a vedea) se pronunţă [vidar], cu v fricativ.
  • Z se pronunţă z, ca un s sonor: ZERO (zero) se pronunţă [zero]. Ca în spaniolă, CH se pronunţă /č/; QU – /qu/; iar SH ca în engleză sau ca rom. ş: engl. ship, rom. şapte.

    Accentul

    Toate cuvintele formate din două sau mai multe silabe se accentuează pe penultima vocală, cu excepţia verbelor la infinitiv, accentuate pe ultima silabă. Însă, atenţie, cum nu există accent ortografic, nu este necesar să se adauge nici un fel de semn pe vocala tonică.
    Exemple: L i bro; A pud; S i mpla; Gr a nda; Pard o no; Av e rtas; Mash i no; Trov e bla.
    Exemple de infinitive: Trov a r; Parol a r; Studi a r.
    Când ultima vocală a cuvântului este precedată de “i” sau de “u”, atunci se consideră că formează o singură silabă (un diftong), ceea ce înseamnă că accentul cade tot pe vocala din penultima silabă.
    Exemple: St u dias; L i nguo.

    Articolul definit (sau hotărât)

    În ido este la, ca în la ponto (podul, puntea), la lagi (lacurile). Nu există articol nehotărât (un, o, nişte). Astfel, navo se va traduce prin «vapor» sau «un vapor», în funcţie de context. În unele limbi, cum e rusa, nu se foloseşte nici un fel de articol, aşa că soluţia adoptată de limba ido, cu un singur articol, este un compromis echitabil între limbile care au două tipuri de articol (hotărât şi nehotărât), cum sunt engleza, spaniola, româna etc., şi cele care nu au articol deloc. Articolul este invariabil. Cum în ido nu există gen gramatical, nu este nevoie să se reţină dacă un substantiv este masculin, feminin sau neutru.

    Vocabularul

    Limbii internaţional ido se bazează pe lexicul principalelor limbi europene: engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană şi rusă. În general, fiecare cuvânt îşi are etimonul într-una dintre aceste limbi, de aceea multe dintre cuvintele limbii ido sunt uşor de recunoscut de persoane din diferite ţări şi vorbitoare ale limbilor din ţările respective.

    În majoritatea cazurilor, valoarea fiecărui cuvânt este indicată chiar de terminaţia lui, ceea ce facilitează înţelegerea structurii frazelor. Rădăcina fiecărui cuvânt – aceasta este partea la care se adaugă terminaţia – nu variază niciodată. Unele cuvinte, mai precis prepoziţiile, conjuncţiile şi anumite adverbe, nu au o terminaţie specială. De exemplu: en = in, sur = pe, se = dacă.

  • Substantivul la singular se termină în –o: domo = casă; nubo = nor; libro = carte; ucelo = pasăre; urbo = oraş.
    Pluralul substantivelor este vocalic: se formează înlocuind finala -o cu –i: domi = case; libri = cărţi; flori = flori; repasti = mîncăruri.
  • Adjectivele se termină în –a: bona = bun; granda = mare; vera = adevărat; simpla = simplu; saja = înţelept; forta = puternic.
    Comparativul şi superlativul se formează cu cuvintele plu, min, maxim, minim. De exemplu: plu forta = mai puternic; min forta = mai puţin puternic; maxim granda = cel mai mare; minim saja = cel mai puţin înţelept.
    Ca şi în engleză – şi spre deosebire de spaniolă sau de română -, adjectivul nu-şi schimbă forma în funcţi de numărul substantivului, adică: reda flor = floare roşie; reda flori =flori roşii. Adjectivul rămâne invariabil; chiar dacă substantivul pe care îl însoţesc este la plural, toate adjectivele se termină în –a. De aceea se spune reda flor sau reda flori.
  • În majoritatea cazurilor, adverbele provin din adjective şi se formează adăugând terminaţia –e la rădăcină: simple = simplu; vere= adevărat; bone = bine; rapide = repede.
  • Verbele, la infinitiv, se termină în –ar: kantar = a cânta; skribar = a scrie; vidar = a vedea; flugar = a zbura.
    Timpul prezent se formează prin înlocuirea terminaţiei de infinitiv cu –as: vidas = văd, vezi, vede, vedem…; lernas = învăţ, înveţi, învaţă…; trovas = găsesc, găseşti…
    Trecutul se formează cu terminaţia –is: vidis = văzui (am văzut), văzuşi, văzu…; kantis = cântai, cântaşi, cântă,…; movis = mişcai, mişcaşi, mişcă,…
    Viitorul se formează cu terminaţia –os: vidos = voi vedea, vei vedea, va vedea,…; trovos = voi găsi, vei găsi, va găsi,…
    Condiţionalul se construieşte cu terminaţia –us: venus = aş veni, ai veni, ar veni,…; povus = aş putea, ai putea, ar putea,…
    Imperativul se formează cu terminaţia –ez: venez! = vino!; irez! = du-te!; ni irez! = să mergem.
    Terminaţia –anta este pentru forma de participiu activ prezent: fluguanta uceli = păsări care zboară; persono skribanta letro = o persoană care scrie o scrisoare; kantanta puerino = o fată care cântă.
    După cum s-a văzut, vocalele a, i, o indică prezentul şi, respectiv, trecutul şi viitorul; prin urmare, cu terminaţia –inta se formează participiul activ trecut: fluginta uceli = păsări care au zburat; hundo dorminta = câine care a adormit. Ceea ce înseamnă că –onto va forma participiul activ viitor: stono falonta= o piatră care va cădea; la puerino kantonta = fata care va cânta.
    Terminaţia –ata formează participiul pasiv prezent:
    Letro skribata = o scrisoare care este scrisă.
    Vorto kantata = un cuvânt care este cântat.
    Participiul pasiv trecut se formează cu –ita:
    Letro skribita = o scrisoare (care a fost) scrisă.
    Lavita vesti = nişte rochii spălate.
    Celita klefi = nişte chei ascunse.
    Libro perdita = o carte pierdută.
    Participiul pasiv viitor se formează, fireşte, cu terminaţia –ota:
    Letro skribota = o scrisoare care va fi scrisă.
    La jetota bulo =mingea care va fi aruncată.
    Pentru timpurile compuse, în limba internaţională ido se întrebuinţează verbul esar (= a fi, a avea).
    Ni esas vidata =suntem văzuţi.
    Ni esas vidita = am fost văzuţi.
    Ni vidis la kato = văzurăm (am văzut) pisica.
    Ni esas trovota = o să fim găsiţi.
    Ni esas salvata da nia hundo = am fost salvaţi de câinele nostru.
    Ni esis (ja) salvita = am fost (deja) salvaţi.Un verb la diateza activă se converteşte în formă de pasiv cu ajutorul sufixului es, plasat între rădăcina verbului şi terminaţie. De exemplu: vidas = văd, vezi,…  videsas = sunt văzut, eşti văzut… Astfel că, o formă alternativă pentru ni esas trovota este ni trovesos. În ambele cazuri, traducerea corectă este vom fi găsiţi. Şi, respectiv, pentru ol trovesis, traducerea este a fost găsit. Sufixul -ab se foloseşte în variaţie liberă cu forma terminată în –inta, precedată de forma corespunzătoare a verbului esar; să urmărim exemplele de mai jos: skribabis (skrib – ab –is) = esis skribinta = scrisesem, scriseseşi,… vendabos (vend ab os) = esos vendinta = voi fi vândut, vei fi vândut… vidabas (vid ab as) = esas vidinta = am văzut, ai văzut,…

    Tot aşa, de la parolanta (vorbind) se obţine parolanto = cel care vorbeşte, oratorul. De la sequanta (care urmează) provine sequanto = care urmează; adept. Iar de la employata (care a folosit) provine employato = funcţionar, angajat.
    Dacă la rădăcina unui substantiv se adaugă un –a, rezultatul este un adjectiv cu acelaşi sens. Pentru lămuriri, să vedem două exemple. De la substantivul papero (hârtie) se obţine adjectivul papera, care desemnează ceva făcut din hârtie, de pildă papera chapelo = pălărie din hârtie. De la metalo = metal se obţine metala = din metal, de exemplu metala taso = o ceaşcă din metal (metalică).
    În mod curent, adjectivele se formează de la substantive la care se adaugă un sufix. Sufixul obişnuit pentru a forma adjective este –al-, care se plasează între rădăcină şi –a, terminaţia specifică adjectivelor. Exemple: de la naturo = natură, se obţine naturala = natural, iar de la papero = hârtie se obţine paperala, în expresia paperala industrio = industria hârtiei; dacă am spune papera industrio, sensul sintagmei ar fi “o industrie făcută din hârtie”. Tot aşa, de la lego = lege, derivă legala = legal, de la manuo = mână se obţine manuala = manual.
    Sufixul -al se poate aplica şi la rădăcini verbale. De exemplu: edukar = a educa provine edukala = educaţional.
    Un verb poate deriva de la un adjectiv cu sufixul –ig-. Exemple:
    De la mola = neted; fin; suav se obţine moligar = a face fin; a atenua.
    De la intensa = intens provine intensigar = a intensifica.
    De la varma = cald se obţine varmigar = a încălzi.
    Cu sufixul –esk- (a începe să, a se apuca de, a se porni, a se pune pe): varmeskar = a începe să se încălzească. Finala –a de la varma etc. nu trebuie înlocuită pur şi simplu cu –ar, pentru că ar crea ambiguităţi. Dacă am crea verbul varmar, sensul lui ar putea să fie “a încălzi, a fi cald” etc.
    Pentru a deriva un verb de la un substantiv, trebuie folosit un sufix adecvat, în concordanţă cu sensul pe care vrem să-l exprimăm.
    Astfel, de la martelo = ciocan, folosind sufixul –ag- (care indică acţiune), se obţine verbul martelagar = a ciocăni, a bate cu ciocanul. Este limpede că de la martelagar se obţine substantivul martelago = ciocănit, lovire cu ciocanul.
    De asemenea, nu putem obţine un verb de la un substantiv doar înlocuind finala –o cu –ar, după cum am văzut că se întâmplă şi în cazul adjectivelor. Prin urmare, se cuvine să folosim sufixul care să indice acţiunea pe care dorim să o exprimăm. Un alt exemplu este sufixul –iz- (care indică “a adăuga un lucru la ceva”), de exemplu de la salo = sare, se obţine salizar = a pune sare, a adăuga sare. Dacă un adverb se poate forma de la un adjectiv, iar un adjectiv de la un substantiv, aceasta înseamnă că se pot obţine adverbe şi de la substantive.
    Exemple:
    De la hemo = cămin, se obţine heme = acasă.
    De la nokto = noapte, se formează nokte = noaptea.
    Derivarea unei întregi serii de cuvinte de la o singură rădăcină este o parte importantă a economiei şi flexibilităţii limbajului ido. Astfel, de la rădăcina skrib- (verbul skribar = a scrie) se formează skribo = scris, scriere (ca acţiune); skribado = scriere (ca acţiune prelungită); skribilo = instrument de scris; skribesos = va fi scris; skribala =care este scris; skribita = scris (participiu); skriburo = un text, o scriere (ca rezultat al acţiunii de a scrie) etc.
    Cuvintele compuse se pot crea cu uşurinţă. Ultimul element al unei combinaţii de cuvinte are însemnătate în determinarea sensului, iar primul element este doar un termen care îl modifică (semantic) pe al doilea.
    Să vedem câteva exemple:
    Skrib-tablo desemnează un tip de masă folosită pentru a scrie (= birou). Elementul important este tablo = masă (ultimul), iar termenul anterior (skrib-) serveşte doar pentru a ne indica tipul de masă despre care este vorba. Vapor-navo = vapor (navă) cu aburi; vid-punto = punct de vedere; kristal-klara = limpezime cristalină; sub-mara = submarin (ca adjectiv, nu ca substantiv); amo-letro = scrisoare de dragoste; te-tazo = ceaşcă de ceai; mar-salo = sare de mare.
    Folosirea cratimei între cele două elemente ale unui cuvânt compus îi arată cititorului că este vorba de un termen compus, însă întrebuinţarea acesteia rămâne la libera alegere a celui care scrie, de aceea atât vidpunto, cât şi vid-punto sunt două opţiuni la fel de corecte.
    Tot astfel, şi întrebuinţarea lui –o între cele două elemente este opţională, dar folosirea vocalei -o este recomandabilă dacă aşa se asigură o pronunţie mai clară. De aceea, mar-salo şi maro-salo sunt considerate corecte, ca şi vid-punto sau vidopunto, însă în cazul letro-buxo =cutie de scrisori, folosirea lui –o final de la primul element este preferabilă pronunţiei letrbuxo, fiindcă astfel se evită rostirea a trei consoane succesive, trb.
    Se cuvine să subliniem faptul că substantivele nu pot fi folosite ca atare şi cu valoare de adjectiv, cum se întâmplă în unele limbi, de exemplu în engleză, dar nu şi în spaniolă sau franceză. Dacă vrem să traducem în limba ido “sare de mare”, o putem face folosind un singur cuvânt, mar-salo sau maro-salo. Dar este mai bine să o facem recurgând la un singur cuvânt pentru a traduce termenul sare şi la un adjectiv pentru “de mare”, adică marala salo. Sau putem spune salo di maro “sare de mare”. Acelaşi lucru se întâmplă şi în alte situaţii, de exemplu se poate spune amo-letro sau letro di amo.
    În ceea ce priveşte ordinea cuvintelor, aceasta este asemănătoare cu cea din spaniolă, franceză sau română. Adjectivele pot preceda un substantiv sau pot fi situate după substantivul pe care îl determină. Cu toate că nu se poate spune că este vorba despre o regulă fixă, adjectivele mai scurte decât substantivul pe care îl însoţesc se plasează în faţa acestuia, în vreme ce adjectivele mai lungi se plasează după substantivul determinat. Aceasta nu este însă o regulă obligatorie. Cât despre adverbe, şi acestea se pot plasa oriunde în enunţ, numai să reiasă clar sensul lor. În general, subiectul precedă obiectul direct. În cazul în care obiectul direct ar preceda numele subiect şi nu s-ar înţelege care este subiectul şi care este obiectul direct, se poate adăuga la numele obiect direct un –n final.
    Exemplu: la hundo chasas la kato = câinele vânează pisica.
    Dacă am spune la hundon chasas la kato, sensul ar fi “pisica vânează câinele.”
    La viro qua vidas el = bărbatul care o vede pe ea.
    La viro quan bel vidas bărbatul pe care îl vede ea.
    Obiectul indirect se indică întotdeauna cu o prepoziţie.
    Exemplu: el donis la buxo ad il = ea i-a dat lui cutia.
    O propoziţie enunţiativă poate fi convertită în propoziţie interogativă prin antepunerea particulei ka sau kad, în faţa unui cuvânt cu iniţială vocalică (pentru a se evita hiatul).
    De exemplu: la treno esis hike = trenul a fost aici.
    Ka la treno esis hike? = Trenul a fost aici?
    Alte particule interogative:
    kande = când; quale = cum; ube = unde; quo = ce.
    Exemplu: ube nun esas la treno? = unde este trenul acum?

    Prefixele şi sufixele

    Reprezintă un capitol foarte important al limbii internaţionale ido, deoarece dau o mare flexibilitate limbajului. Să vedem în continuare care sunt cele mai uzuale. Unele dintre ele nu sunt doar prefixe, ci şi cuvinte independente (de exemplu no = nu). Celelalte sunt totuşi sufixe sau prefixe autentice, care nu pot fi folosite cu statut de cuvinte independente, ci numai adăugate la sfârşitul sau începutul unui cuvânt. Cele mai uzuale sunt:
    PREFIXE

  • des- exprimă opusul a…: des-agreabla = neplăcut, dezagreabil; des-facila = dificil; des-avantajo = dezavantaj;
  • dis- indică împrăştiere, risipire: dis-semar = a disemina; dis-donar = a repartiza;
  • ex- „care a fost” (ca în română): ex-prezidanto = ex-preşedinte; ex-oficiro = ex-ofiţer;
  • mi- „jumătate” (similar cu semi- din română): mi-horo = jumătate de oră; mi-cirklo = semicerc;
  • mis- = indică o acţiune greşită: mis-pronuncar = a pronunţa greşit; mis-uzar = a se folosi greşit de…
  • ne- indică negarea a ceva (este similar cu ne- din română, sau cu in-, im-, i-): ne-posibla = imposibil; ne-populara = nepopular;
  • par- folosit în faţa unui verb indică faptul că acţiunea s-a terminat: par-lektar = a termina de citit;
  • pre- este similar cu pre- din română: predikar = a prezice; pre-nomo = prenume;
  • pseudo- = pseudo- din română: pseudo-religiosa = pseudoreligios;
  • retro- ca retro- din română: retro-irar = a se înapoi (cu spatele);
  • ri- este un prefi iterativ, ca re- din română; indică o repetare: ri-facar = a reface; ri-elektar = a realege;
  • sen- este privativ; sens: “lipsit de, fără”: sen-denta = ştirb, fără dinţi; sen-avantaja = dezavantajat;
  • stif- indică o relaţie de rudenie (frate vitreg, tată vitreg / adoptiv): stif-matro = mamă vitregă;
  • vice-, ca vice- din română: vice-prezidanto = vice-preşedinte.
    SUFIXE
  • -ach- este un sufix peiorativ: hund-acho =javră, şarlă; infant-acho = viţel; dom-acho =cocioabă, magherniţă;
  • -ad- indică o acţiune repetată sau care se continuă: frap-adar = a lovi de mai multe ori; parolado = discurs (vorbire continuă);
  • -ag- este sufix şi totodată rădăcina verbului: agar = a face; se adaugă la substantive pentru a forma verbe cu sensul „a acţiona”: de la martelo = ciocan, provine martel-agar = a lovi cu ciocanul, a ciocăni;
  • -aj- dacă se adaugă la un adjectiv sau la un substantiv; înseamnă „ceva care are calitatea respectivă”: bel-ajo = lucru frumos; metal-ajo = un lucru din metal; adăugat la un verb tranzitiv, indică obiectul acţiunii: send-ajo = lucru trimis; drink-ajo = băutură; dic-ajo = ceva spus; adăugat la un verb intranzitiv, indică ceva care acţionează conform sensului verbului: bril-ajo = ceva strălucitor, care străluceşte; exist-ajo = ceva existent, care există;
  • -al- are sensul „privitor la”: nacion-ala = naţional; autun-ala = de toamnă, autumnal; natur-ala = natural; manu-ala = manual;
  • -an- dacă se adaugă la un nume (care se termină în –o), indică faptul că este vorba de un locuitor, simpatizant al…, membru al…: senat-ano = senator; klub-ano = membru al unui club; vilaj-ano = locuitor al unui sat; construit cu un adjectiv (terminat în –a), indică apartenenţa la o ţară, un grup etc.: japoniana = japonez; nederlandana = olandez; andaluziana = andaluz; hispaniana ido-societo = asociaţia idistă spaniolă;
  • -ar- indică un ansamblu de: homo-aro = umanitate, libro-aro = bibliotecă, har-aro = păr, hălăciugă;
  • -ari- îl indică pe cel care primeşte acţiunea exprimată de rădăcină: pag-ario = cel care primeşte bani, încasează o sumă;
  • -atr- indică ceva asemănător cu sensul rădăcinei: metal-atra = care asemănător cu metalul; blu-atra = asemănător cu albastrul
  • -e- indică culoarea; care este de culoare…: or-ea = auriu; oranj-ea = portocaliu
  • -ebl- indică ceva posibil (asemănător lui –bil din română): drink-ebla = potabil (care se poate bea); lekt-ebla = lizibil; kred-ebla = credibil
  • -ed- indică “ceea ce este compus din”: glas-edo = “care conţine cristale”
  • -eg- sufix augmentativ: pluv-egar = a ploua torenţial; rich-ega = foarte bogat; dom-ego = reşedinţă
  • -em- are sensul “care înclinaţie spre”: labor-ema = muncitor (predispus să muncească); atak-ema = agresiv; parol-ema = şarlatan
  • -end- indică un lucru care trebuie făcut: pag-enda = care trebuie plătit; problemo solvenda = problemă care trebuie să fie rezolvată
  • -er- indică persoana (uneori şi un animal sau un lucru) obişnuită să facă ceva, chiar dacă acea activitate nu este legată de profesia sa; de obicei se adaugă la rădăcini verbale: fum-ero = fumător; klim-ero = căţărător; rept-ero = reptilă; kant-ero = cântăreţ (neprofesionist)
  • -eri- arată locul unde se face ceea ce indică rădăcina: distil-erio = distilerie; bak-erio = cuptor
  • -es- indică o stare sau o calitate (e vorba de rădăcina verbelor esar, ser, haber): bel-eso = frumuseţe; infant-eso = copilărie; malad-eso = boală (ca stare abstractă, nu ca patologie concretă);
  • -esk- “a începe să; a deveni”: dorm-eskar = a adormi; rich-eskar = a deveni bogat
  • -esm- formează numerale ordinale: un-esma = primul; du-esma = al doilea; tri-esma = al treilea
  • -estr- indică o autoritate, şeful, căpetenia: urb-estro = primarul; post-estro = şeful poştei, diriginte; nav-estro = căpitan de navă
  • -et- este sufix diminutival: river-eto = pârâu, râuleţ; liber-eto = cărticică; pluv-etar = a burniţa; humid-eta = uşor umezit
  • -ey- indică locul adecvat pentru ceva: kaval-eyo = staul; lav-eyo = baie; koqu-eyo = bucătărie
  • -id- indică descendentul: Izrael-ido = israelian
  • -ier-

    (1) “care se caracterizează prin”: kaval-iero = cavaler (2) “arborele sau planta care produce fructul indicat”: pom-iero = măr (3) “instrument ce susţine ceva”: kandel-iero = sfeşnic

  • -if- “ce produce sau generează ceva”: sudor-ifar = a provoca transpiraţie; martel-if-isto = fabricant de ciocane
  • -ig- „a face ceva, a transforma în”: bel-igar = a înfrumuseţa; petr-igar = a se petrifica; larj-igar = a lungi
  • -il- indică un instrument: bros-ilo = perie; paf-ilo = armă de foc; bar-ilo = barieră; lud-ilo = jucărie
  • -im- indică o fracţie: du-imo = jumătate; quar-imo = a patra parte
  • -in- indică femininul: spoz-ino = soţie; aktor-ino = actriţă; kaval-ino = iapă
  • -ind- “care este demn de…”: respekt-inda = respectabil, demn de respect; laud-inda = venerabil
  • -ism- indică doctrina, credinţa: social-ismo = socialism; katolik-ismo = catolicism
  • -ist- indică profesia unei persoane: dent-isto = dentist; kant-isto = cântăreţ; indică de asemenea pe adeoptul unei doctrine: social-isto = socialist
  • -iv- „care este capabil să”… (se adaugă la rădăcine verbale): instrukt-iva = instructiv (care este în stare să instruiască); konvink-iva = convingător
  • -iz- „a aproviziona, a pune ceva”: arm-izar = a arma; kron-izar = a încorona (a pune o coroană) ; butr-izar = a pune unt
  • -op- „atâţia o dată”: quar-ope = din patru în patru
  • -opl- indică multiplu de…: du-opla = dublu; tri-opla = triplu
  • -oz- „este plin; conţine”: joy-oza = bucuros (= plin de bucurie); por-oza = poros; kuraj-oza = curajos
  • -ul- indică masculinul: spoz-ulo = soţ; kat-ulo = motan
  • -ur- indică rezultatul sau produsul unei acţiuni (se adaugă la o rădăcină verbală): pikt-uro = tablou; skult-uro = sculptură ; apert-uro = uvertură
  • -uy- indică un obiect care conţine ceva: violin-uyo = cutia unei viori; sigar-uyo = tabacheră, cutie cu ţigări
  • -yun- indică un pui de animal: bov-yuno = viţel; kat-yuno = pisoiaş.Eliziunea este un procedeu frecvent folosit în poezie, care există şi în limba internaţională ido. La finala adjectivelor, -a poate fi omis, de exemplu: bon în loc de bona; nacional în loc de nacionala. De asemenea, poate fi elidată finala -as de la timpul prezent al verbelor; de exemplu: dank în loc de dankas. În textele obişnuite se poate întâlni deseori forma verbală es în loc de esas. Dar mai sunt şi alte cuvinte care se folosesc cu o formă scurtă, rezultată prin eliziune.
    În limba internaţională ido, numerele sunt după cum urmează:
    un = unu; du = doi; tri = trei; quar =patru; kin = cinci; sis = şase; sep = şapte; ok = opt; non = nouă; dek = zece; dek-e-un = unsprezece; dek-e-du = doisprezece; dek-e-tri = treisprezece; dek-e-quar = paisprezece; dek-e-kin = cincisprezece; … duadek = douăzeci; duadek-e-un = douăzeci şi unu; duadek-e-du = douăzeci şi doi;…. triadek = treizeci; quaradek = patruzeci; kinadek = cincizeci; sisadek-e-quar = şaizeci şi patru;… cent = o sută; duacent = două sute; triacen t = trei sute; … sisacent duadek-e-ok = şase sute douăzeci şi opt;… mil = o mie; duamil = două mii; triamil = trei mii; mil nonacent nonadek-e-non = o mie nouă sute nouăzeci şi nouă.
    Observaţi că folosirea lui a între două numere înseamnă că cele două se înmulţesc; de exemplu: duadek = 2 x 10 = 20; sisacent = 6 x 100 = 600. Iar folosirea lui e înseamnă că cele două numere se adună; de exemplu: dek-e-tri = 10 + 3 = 13.
  • 1 Comment

    1. Radu said,

      Buna ziua!

      Dar un dictionar roman-ido unde am putea gasi, sau un ghid de conversatie?
      Multumesc!

    Leave a Reply

    Fill in your details below or click an icon to log in:

    WordPress.com Logo

    You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

    Twitter picture

    You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

    Facebook photo

    You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

    Google+ photo

    You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

    Connecting to %s

    %d bloggers like this: